Parul

Părul este un pom fructifer ce creşte bine în toate zonele pomicole ale ţării, din zona de câmpie şi până în zona dealurilor înalte, bineînţeles dacă se aleg soiurile potrivite. Cultura părului este rentabilă datorită duratei lungi de viaţă, a calităţii fructelor şi a producţiei relativ mari. Fructele se consumă în stare proaspătă sau prelucrate în compot, dulceaţă, gem etc.

Pretenţii faţă de condiţiile de mediu

Lumina

Părul este mai pretenţios faţă de lumină decât mărul, necesită expoziţii favorabile şi distanţe de plantare în funcţie de soi şi de ramificare. Absenţa luminii are efecte negative asupra părului: calitatea fructelor precum şi aroma sunt slabe, lemnul lăstarilor nu se coace bine.

Par inflorit

Căldura

Faţă de măr, părul necesită mai multă căldură în perioada de vegetaţia. Temperatura optimă în care cultura părului este un succes este între 9 şi 11°C. Părul are o rezistenţă scăzută la frig: la -2.2 °C florile abia deschise degeră.

Apă

Părul are nevoie de 550 - 800 mm de apă anual, poziţionându-se astfel pe locul al treilea dupa măr şi prun la cerinţe faţă de apă. Seceta duce la formarea unor fructe mici, deformate, reducerea numărului de muguri. Pe de altă parte excesul de apă influenţează şi el nefavorabil părul: fructele vor fi fade, fără aromă.

Solul

Părul preferă solurile argiloase, nisipoase, calde şi fertile. Preferă un sol cu ph neutru.

Principalele soiuri de păr cultivate în Romania

Soiuri de vară:

Aromată de Bistriţa

Este un soi viguros, cu ramificare slabă. Fructul este mijlociu, verde gălbui, acoperit integral de roşu aprins. Pulpa este aromată.

Triumf

Are vigoare mijlocie, şi capacitate bună de ramificare. Fructul este mic, verde gălbui. Pulpa este albă, de calitate bună.

Soiuri de toamnă:

Untoasă Bosc (Kaiser Alexander)

Are vigoare mijlocie, înfloreşte târziu, este tolerant la rapăn. Fructifică pe ramuri lungi, fructele sunt verde gălbui, de o calitate foarte bună.

Untoasă Hardy

Este un soi viguros, intră pe rod târziu şi fructifică nu prea constant. Fructul este scurt, mare, verde gălbui, de o calitate ridicată.

Soiuri de iarnă:

Curre (pară popească)

Este un soi des întâlnit, de la mare la munte. Pomul este viguros, cu o capacitate bună de ramificare. Este sensibil la rapăn. Fructul este mare, asimetric, verde-gălbui, cu pulpa dulce şi fără aromă.

Contesa de Paris

Are o capacitate bună de ramificare, este sensibil la condiţiile de mediu, este precoce dar nu foarte productiv. Fructul este mare, galben - verzui, cu pulpa dulce, aromată.

Boli şi dăunători:

Dintre bolile cel mai des întâlnite menţionăm: rapănul, rugina părului, cancerul rădăcinilor. Dăunătorii cei mai des întâlniţi sunt: puricele păruliu, viermele perelor, păduchii de frunze.

Marul

Mărul (Malus Domestica) este principala specie pomicolă care se poate cultiva în toate zonele din ţară de la câmpie până în zona deluroasa. Fructele proaspete pot fi găsite pe piaţă practic tot anul , vara şi toamna direct din livadă iar iarna primăvara din depozite, prin păstrarea soiurilor de iarnă.

Factorii de mediu

§     Lumina:

Speciile pomicole sunt exigente faţă de lumină, dar cerinţele mărului sunt mai mici decât ale părului,nucului, cireşului etc.

În condiţii de lumină insuficientă, pomii vegetează şi rodesc slab iar fructele nu se colorează suficient şi gustul rămâne deficitar.

În condiţii de lumină prea puternică pulpa fructelor devine sticloasă la unele soiuri (Frumuseţea Romei, Parmen auriu)

§     Căldură

Mărul creşte şi rodeşte bine în zonele unde temperatura medie anuală este de 8 - 11 ° C. Pragul biologic de la care muguri florali pornesc este e 8 ° C, iar pentru deschiderea primelor flori este de 11 ° C.

Mărul este specia cea mai rezistentă la ger, dintre cele cultivate în ţara noastră. Pot suporta scaderea temperaturii până la -34 ° C.. Florile mărului degeră la -1.6 ° C până la - 2.2 ° C, iar fructele abia formate la -1.1° C.

§     Apa

Mărul are pretenţii ridicate faţă de apă, având nevoie de 650-700 mm precipitaţii anual . Conţinutul optim de apă în sol este de 70-75 % din capacitatea de câmp. O umiditate atmosferică mai mare de 70 % favorizează atacul rapănului, boala cea mai păgubitoare a mărului.

Principalele soiuri cultivate în România

Soiuri de vară: Merele au o perioadă de păstrare de circa 2 săptămâni, au pulpa afânată şi de obicei se folosesc pentru masă

§     Stark Earliest - se maturizează la începutul lunii iulie, are fructe mici, colorate roz-roşiatic. Pomul este mijlociu ca şi înălţime, productiv şi foarte sensibil la rapăn.

§     Red Melba - are fructele mari, colorate roşu-violaceu, fructele se coc în prima jumătate a lunii august. Pomul este mare cu coroane rare şi este foarte productiv.

Soiuri de toamnă: Au o perioadă de păstrare de circa 1 3 luni în funcţie de soi.Se utilizează pentru consum, obţinerea sucurilor a cidrului. Se maturizează pe parcursul lunii septembrie.

§     Pioner : are fructe mijlocii sau mari, bine colorate. Soiul are o rezistenţă mare la rapăn , se maturizează în a doua jumătate a lunii septembrie. Pomul este submijlociu precoce şi foarte productiv. Fructele au o perioadă de păstrare de circa 2 3 luni.

§     Ardelean : Fructele sunt mijlocii , mari , uşor asimetrice, cu rugină sub formă de plasă. Perioada de maturizare este la sfârşitul lunii septembrie. Pomul este mijlociu, precoce şi foarte productiv.

Soiuri de iarnă: Ocupă cea mai mare pondere din sortiment. Se recoltează de la sfârşitul lunii septembrie începutul lunii octombrie, şi se maturizează pe perioada păstrării.

§     Jonathan: Are fructul mijlociu, bine colorat, o pulpă fină, un gust echilibrat şi aromă specifică. Pomul este mediu, foarte sensibil la făinare, autofertil şi bun polenizator.

Fructul in detaliu

Fructul (fructus)
Din punct de vedere ontogenetic, fructele provin din transformarea ovarului dupa fecundatie sau  chiar fara fecundatie (de exemplu, artificial sau obtinut fructe, fara seminte, numite altfel partenocarpice, prin înmultirea vegetativativa îndelungata — cazul bananelor, mandari¬nelor,  a strugurilor de Corint din care se prepara stafidele etc).
In afara de ovar, la formarea fructului mai pot participa si alte parti ale florii (receptaculul si învelisul floral). In unele cazuri, ovarul este intim con¬crescut cu receptaculul floral care ia parte la formarea fructului; cateodata se dezvolta peste fructul propriuzis dand un fruct fals (de exemplu învelisul de la macies). La ananas, la alcatuirea fructului iau parte si axa inflorescentei împreuna cu învelisurile florale.
 

Morfologia fructului. In general, forma fructelor se aseamana cu forma ovarului din care provin. Daca ovarul a fost monocarpelar, fruc¬tul va fi simplu (tot simple sunt si fructele formate din ovare pluricarpelare sincarpice), daca ovarul a fost pluricarpelar apocarpic, fructul va fi mul¬tiplu, iar daca intervin în formarea fructului si elemente florale sau chiar ale inflorescentei, el va fi compus sau fals.
 

Structura fructului.
 Din punct de vedere structural, fructul contine în general elementele peretelui carpelar. Partea principala este pericarpnl care la randul sau este format, din epicarp, mezocarp si endocarp ; epicarpul si endocarpul pot ramane în stadiu de mica dezvoltare, mezocarpul luand o mare amploare în vederea acumularii de substante de rezerva (el este acela care reprezinta la majoritatea fructelor partea carnoasa a lor); la drupe, endocarpul este puternic sclerificat si împreuna cu samanta pe care o protejeaza formeaza samburele.
Exceptie de la regula amintita o fac fructele citrice. De exemplu la Iamai, la care celulele epidermale interne ale carpelei (endocarpul) emit excrescente ca niste mici burdufuri în care se acumuleaza substantele de rezerva; acestea dau partea carnoasa a fructului; epicarpul (coaja) este gros, iar în mezoearp se diferentiaza doua tesuturii parenchimalice: unul intern, lacunos, alb — albedo — si unul compact, extern, cu numeroase buzunare secretoare,  galbenportocaliu   — flavedo.
Exista si fructe care au o suprafata acoperita cu un strat lucios sau mat de ceara care se numeste periderm. Peridermul poate avea formatiuni anexe (ghimpi, aripi etc.) care au rol în împrastierea fructelor.

Clasificarea fructelor.
Dupa consistenta pericarpului, fructele se împart în doua mari categorii si anume : fructe uscate si fructe carnoase. Cele care se deschid la maturitate se numesc fructe dehiscente, iar cele care raman închise poarta numele de fructe indehiscente (care contin de cele mai multe ori o singura samanta).
In functie de caracterele pericarpului si de deschiderea sau nedeschiderea fructelor, acestea se mai clasifica în patru tipuri de baza : capsula, nuca, baca si drupa ; se vor mai descrie fructele compuse si fructele false.
 

  Tipul capsula. Este vorba de un fruct uscat provenit dintrun gineceu multicarpelar   polisperm (cu mai multe seminte) si dehiscent la maturitate (fructul se deschide).
Dupa modul de deschidere capsulele pot fi de foarte multe feluri : poricide, septicide,  loculicide,  denticulate,  pixide etc.
- capsula poricida,  caracteristica plantei Papaver somiferum, se deschide prin porii de sub stigmatul steril;
- capsula septicida, de exemplu cea de la Ricinus compumis,  se deschide pe linia de unire a carpetelor (în cazul de fata, la ricin,  capsula este triloculara si monoseminala încat la maturitate se deschide prin trei valve, fiind în acelasi timp si loculicida) ; pericarpul este tepos ;
- capsula loculicida se deschide în lungul nervurilor mediane ale carpete¬lor (cum este cazul la Gossypium hirsutum) ;
- capsula denticulala se deschide prin îndepartarea varfurilor carpelelor (de exemplu la Agrostemma githago) ;
- pixida este o capsula care se deschide printrun capacel (de exemplu capsula de la Hyoscyamus niger, unde caliciul ramane persistent ca o urna în interiorul careia se afla fructul bicarpelar, bilocular);
- folicula este un fruct care provine dintrun gineceu monocarpelar cu deschiderea pe linia de sudura a carpelei, de sus în jos (în partea opusa nervurei mediane); se întalneste la Delphinium consolida;
- pastaia este un fruct provenit dintr-un gineceu monocarpelar care se deschide fie dea lungul nervurei mediane, fie dea lungul liniei  de sudura a carpelei rezultand doua valve (la Phaseolus vulgaris )
- silicva este un fruct caracteristic familiei Cruciferae si provine dintr-un gineceu bicarpelar sincarp superior; deschiderea se face în doua valve, de sus în jos ; semintele se prind pe un perete median ; este de retinut ca silicva are o lungime mai mare decat latimea ei (de exemplu la Cheiranthus cheiri - micsunea, Erysimum cheiranthoides - mixandra, Sinapis alba - mustar,  Brassica oleracea – varza, etc.) ;
- silicula reprezinta tot un fruct cu   caracteristicile   silicvei, specific ciuciferelor, avand însa caracteristic faptul ca lungimea ei este aproape egala cu  latimea (de exemplu silicula de la Capsella bursa pastoris ).

 

 Tipul nuca. Reprezinta fructe uscate,  monosperme, indehiscente,  cu pericarpul tare (de exemplu la Quercus robur, Coryllus avelana, Fagus silvatica etc). Nucula este o nuca mica, avand un pericarp mai putin sclerificat (de exemplu fructul de la Tilia sp.).
In cadrul acestei categorii de fructe se clasifica urmatoarele forme :
-  achena care este o nuca avand pericarpul mai moale, nelipit de samanta, caracteristic familiilor Compositae,  Cyperaceae etc.
-  samara care este o achena cu pericarpul aripat (la Belula verrucosa) ;
-  cariopsa care este un fruct uscat la care pericarpul concreste cu samanta, caracteristic familiei Graminae (de exemplu la Zea mays).

 Tipul baca. Reprezinta un fruct carnos, polisperm. La Solanum nigrum, pericarpul este carnos, acoperit de un epicarp negru si neted. In interiorul fructului sunt multe seminte reniforme cuprinse întrun tesut dezvoltat numit tesut placentar. In cadrul acestui tip  se vor descrie urmatoarele forme de fructe :
-  melonida care este un fruct baciform, cu un pericarp tare, care acopera un tesut carnos, suculent, bogat în seminte (de exemplu melonidele de la Citrullus vulgaris  - pepenele verde, Cucumis sativus  - castravetele, Citrullus colocynthis - colocintul etc.) ;
- peponida care este un fruct caracteristic familiei Cucurbitaceae, fiind prevazuta la suprafata cu un învelis tare, dupa care urmeaza o pulpa carnoasa si o zona fibroasa cu seminte (de exemplu peponidele de la Cucurbita pepo - dovleacul, Cucumis melo  - pepenele galben , etc.) ,
- hesperida, deja descrisa, care este un fruct baciform specific plantelor citrice (la Citrus limon, C. aurantium etc.) ;
- poama care este o varianta de baca la care alaturi de ovar. La formarea fructului mai participa si receptaculul floral (la par —, Malus communis - mar, Cydonia vulgaris — gutui etc).
 

 Tipul drupa. Este un fruct carnos, monosperm, cu endocarp sclerificat. La Amygdalus communis se observa la suprafata fructului un epicarp acoperit, cu peri catifelati, un mezocarp subtire cu pulpa suculenta care se usuca la maturitate si un endocarp dur, sclerificat (sambure); în interior exista o sin¬gura samanta ; la maturitate, epicarpul si mezocarpul se desfac de endocarp si   crapa  longitudinal.
Tot în acest tip de drupa se încadreaza si fructele de Olea europaea - masli¬nul, Piper nigrum - piperul, Armeniaca vulgaris — caisul, Prunus domestica  — prunul etc.
Fructul de Cocos nucifera este tot o drupa uniloculara, rezulta dintr-un gineceu tricarpelar, cu un ectocarp neted si subtire, cu un mocarp gros si fibros si cu un endocarp pietros care închide samanta cu endosperm laptos.
Drupa de la Juglans regia este impropriu numita „nuca" ; ea provine dintrun gineceu bicarpelar, unilocular, uniovulat. Dupa fecundatie, din acesta se formeaza fructul care este o drupa mare, globuloasa, care are o parte externa verde, carnoasa, rezultata din concresterea receptaculului cu ectosi mezocarpul. Endocarpul este partea lemnoasa care închide samanta - miezul nucii - lipsita de endosperm. Samanta este incomplet divizata prin doua septumuri subtiri care separa doua cotiledoane.
 

  Fructele compuse. Se numesc asa deoarece la formarea lor mai participa si alte elemente florale sau chiar ale inflorescentei. Dintre acestea se descriu :
-  conul (strobilul) la alcatuirea caruia participa si bracteile (fruct carac¬teristic la planta Humulus lupulus — hameiul) ;
-  sicona, fruct caracteristic la Ficus carica - smochin, care provine dintr-o inflorescenta în care florile unisexuate sunt dispuse întrun receptacul mare, urceolat; dupa fecundatie, receptaculul se mareste, devine carnos (si comestibil), închizand gineceele florilor feminine transformate în foarte multe nucule;
- soroza, fruct compus la care participa la formarea sa si  învelisurile florale (Ia Morus alba, M. nigra) si chiar axa inflorescentei pe langa învelisurile florale ca în cazul plantei Ananas sativus (ananasul) ;
- glomerulul caracteristic  chenopodiaceelor, la care  nuculele  (fructe) raman închise în învelisurile bracteale lignificate (de exemplu glomerulul de la  Beta  vulgaris).
 

Fructele false. Acestea nu se formeaza din ovar, ci din alte elemente florale. Din aceasta categorie fac parte urmatoarele forme de fructe :
- boaba falsa, care este fructul de la maces (Rosa canina) la care recepta¬culul floral se dezvolta ca o urna (fruct fals) închazand în interior adevaratele fructe ;
-  galbuia,  care este fructul  caracteristic de la  Juniperus communis: provine din trei solzi care se unesc si devin carnosi.

Intretinerea plantelor

Cultura trandafirilor

Plantarea

Perioada favorabilă pentru plantare este toamna, în perioada cuprinsă între mijlocul lunii octombrie-mijlocul lunii noiembrie. Plantarea de primăvară trebuie făcută înainte de pornirea mugurilor, adică până la mijlocul lunii martie sau cel târziu până la mijlocul lunii aprilie în anii cu iernile lungi.

Dimensiunile gropilor de plantare sunt de 40 x 40 x 40 cm.

Distanţele de plantare depind de mai mulţi factori: grupa trandafirilor (teahibrizi, floribunde, etc.), vigoarea soiului şi scopul urmărit. Prezentăm mai jos, informativ, distanţele minime de plantare pentru trandafirii folosiţi cu scop ornamental în parcuri sau grădini:

Grupa	Distanţa minimă
	Între plante (m)	Între rănduri (m)
Teahibrizi	0,5	0,9-1
Floribunde	0,5	0,9-1,2
De parc	1	1,5-2
Englezeşti	1	1,5-2
Acoperitori	0,5	0,7-0,8
Miniatur	0,25	0,7-0,8
Urcători	1,3	2-2,5

Pregătirea pentru plantare constă în fasonarea plantelor, adică scurtarea rădăcinilor la cca 20 cm şi a ramurilor la 4-5 muguri (adică la 15-17 cm) şi mocirlirea rădăcinilor.

Primăvara ramurile se taie scurt, la 2 – 3 muguri.

Mocirlirea are loc după fasonare şi constă în introducerea rădăcinilor într-o suspensie de consistenţa smântânii, compusă din pământ, bălegar proaspăt de vită şi apă.

Plantarea propriu-zisă începe prin formarea pe fundul gropii a unui muşuroi înalt de 10-12 cm din sol amestecat cu gunoi bine putrezit. Planta se aşează cu rădăcinile răsfirate pe muşuroi, după care se acoperă cu pământ până la aproximativ 2/3 din adâncimea gropii. Se tasează uşor prin călcare de la exterior spre interior. Punctul de altoire, materializat prin nodul din care pornesc ramurile, se poziţionează cu 2-3 cm sub nivelul solului.

Se continuă umplerea gropii cu pământ amestecat cu 4-5 kg de gunoi bine fermentat. După ce groapa s-a umplut, se tasează din nou, se udă cu 8 – 10 l apă în 2 – 3 reprize, apoi ramurile se muşuroiesc până la înălţimea de aproximativ 20 cm faţă de nivelul solului.

La plantarea de primăvară, înălţimea muşuroiului este doar de 10 – 12 cm, deoarece nu mai e pericol de ger, ci doar de secetă.

Foarte important! La plantare nu folosiţi gunoi de grajd proaspăt sau îngrăşăminte chimice, deoarece compromiteţi prinderea plantei!

Lucrările de îngrijire

Au ca scop asigurarea condiţiilor de viaţă optime plantelor, a căror urmare este creşterea viguroasă, înflorirea bogată şi durata de viaţă lungă. Deşi nu toate lucrările au aceeaşi importanţă, neglijarea unora aduce după sine reducerea efectelor celorlalte.

a) Dezgropatul

Prima lucrare a anului se face când a trecut pericolul îngheţurilor sub -7 -8 °C şi mugurii au început deja să se umfle. În funcţie de zonă, acest monent coincide cu începutul sau mijlocul lunii martie.

b) Lucrările mecanice ale solului

Pe perioada de vegetaţie au scopul de a menţine solul afânat şi lipsit de buruieni.

Săpatul de primăvară se face după dezmuşuroit şi tăieri. Cu această ocazie se încorporează în sol îngrăşămintele organice sau chimice.

Praşilele din perioada de vegetaţie se fac la o adâncime mai mică, adică la 8 – 10 cm. În funcţie de gradul de îmburuienare, anual se fac 6 – 8 praşile.

c) Îngrăşarea

Îngrăşămintele organice (de exemplu: gunoiul de grajd) sau îngrăşămintele chimice complexe se încorporează în sol toamna sau primăvara la o adâncime de 20 -25 cm la o distanţă minimă de 25 – 30 cm de tulpină.

În lunile mai şi iunie se pot folosi suplimentar îngrăşăminte foliare, aplicate în 2 – 3 ocazii. Concentraţia soluţiei utilizate nu trebuie să depăşească 1%, iar momentul optim al aplicării este până la ora 10 – 11 înainte de masă.

d) Udarea

În perioadele secetoase udarea se face la intervale de 10 – 14 zile cu o cantitate de 20 – 30 l / mp. Regulile ce trebuiesc avute în vedere sunt următoarele:

•  se umectează stratul de sol în care se găsesc rădăcinile, adică până la 50 – 60 cm adâncime;

•  pe solurile nisipoase se udă mai des şi cu doze moderate, pe gele grele, argiloase, mai rar, dar cu doze mari;

•  se evită udarea frunzişului; udarea prin aspersiune să se facă în cursul nopţii;

•  apa folosită la udare să nu conţină substanţe chimice dăunătoare.

e) Tratamente fitosanitare

Este mai puţin costisitoare prevenirea atacurilor bolilor şi dăunătorilor, decât tratarea prin măsuri curative. Prezentăm mai jos bolile şi dăunătorii cei mai cunoscuţi:

Boala	Condiţii favorabile	Perioada	Fungicide utilizate
Făinarea	Temperaturi peste 25 °C	15 iun.– 15 aug.	Tilt, Karathan, Topas, Systhane, etc.
Pătarea neagră	Perioade ploioase, ceaţă, temperaturi peste 15 °C	15 mai – 15 sept.	Dithane, Captadin, Euparen, Systhane, etc.
Rugina	Perioade ploioase, temperaturi peste 15 °C	15 mai – 15 sept.	Dithane, Captadin, Euparen, Systhane, etc.

Dăunătorul	Perioada de atac	Insecticide utilizate
Păduchii verzi	mai – septembrie	Decis, Fastac, Mospilan, etc.
Păianjenii roşii	iunie – august în perioade secetoase	Mitac, Nissorum, Danirun, etc.
Tripşii	mai – septembrie	Mospilan, Sinoratox, etc.
Sfredelitorul	aprilie – august	Mospilan, Sinoratox, etc.

Dăm un exemplu de tratamente fitosanitare aplicate în cursul unui an:

Perioada	15 – 20 apr.	1 – 5 mai	5 – 10 iunie	20 – 25 iunie	15 – 20 iulie
Substanţele folosite	Captadin + Mospilan	Dithane + Sinoratox	Systhane + Decis	Bavistin + Nissorum	Topas + Mospilan

f) Îndepărtarea drajonilor de portaltoi

Lăstarii porniţi de sub punctul de altoire sau din rădăcini provin din portaltoiul sălbatic. Dacă nu sunt îndepărtaţi din timp, drajonii sălbatici vor „invada” planta.

Tăierea trebuie făcută de la baza drajonilor. La trandafirii altoiţi în trunchi, se îndepărtează şi lăstarii ce apar din trunchi.

g) Tăierile

La executarea tăierilor trebuie să se ţină seama de următoarele reguli:

•  intensitatea tăierilor depinde de grupa din care fac parte trandafirii (teahibrizi, urcători, etc.) şi destinaţi florilor (decor sau flori tăiate);

•  se elimină ramurile atacate de boli şi dăunători, cele rupte sau uscate; dacă tufele au suferit de ger, scurtarea se face până la zona sănătoasă;

•  ramurile ce tind spre interiorul tufelor, îndesindu-le, cele subţiri şi cele bătrâne (peste 3-4 ani) se elimină;

•  rănile provocate la tăierea cu fierăstrăul a ramurilor groase (peste 2 – 3 cm) se ung cu vopsea de ulei sau substanţe de protecţie.

În funcţie de momentul aplicării, tăierile pot fi: de toamnă (de uşurare), de primăvară şi de vară.

Ansamblul tăierilor se realizează prin două feluri de intervenţii: eliminarea sau îndepărtarea ramurilor prin care se înţelege tăierea lor din locul de inserţie şi scurtarea ramurilor, adică îndepărtarea unei porţiuni deasupra unui număr oarecare de muguri.

Grupa	Tăieri
	de toamnă	de primăvară	de vară
teahibrizi	50 – 60 cm deasupra solului	- se lasă 5 – 6 ramuri, fiecare cu 7–8 muguri	se îndepărtează floarea ofilită cu 2–3 frunze
floribunde	50-60 cm deasupra solului	- se lasă 7-8 ramuri fiecare cu 7-8 muguri	se îndepărtează florile ofilite cu 2-3 frunze
de parc şi englezeşti	70-80 cm deasupra solului	- numai porţiunile degerate; - se răresc (dacă e cazul)	se îndepărtează florile ofilite cu 2-3 frunze
miniatur	12-15 cm deasupra solului	- numai porţiunile degerate; - se răresc (dacă e cazul)	se îndepărtează florile ofilite cu 2-3 frunze
acoperitori	se scurtează moderat	- se răresc (dacă e cazul)	se îndepărtează florile ofilite cu 2-3 frunze
urcători	-	- se răresc; - se scurtează moderat ramurile laterale tinere	se îndepărtează florile ofilite cu 2-3 frunze
trandafiri cu trunchi	ramurile de coroană se scurtează la 40 cm	- se răresc la 5-6 ramuri; - ramurile se scurtează la 20-25 cm; - pe ramurile principale se lasă 2-3 ramuri secundare scurtate la 3-4 muguri	se îndepărtează florile ofilite cu 2-3 frunze

h) Protejarea contra gerului

După tăierile de uşurarea din toamnă, baza trandafirilor se muşuroieşte cu pământ la aproximativ 20-30 cm înălţime. În cazul trandafirilor miniatur, muşuroiul va avea doar 10-15 cm.

Ramurile trandafirilor urcători se imobilizează prin legare la spalier pentru a evita degerarea lor ca urmare a efectelor nedorite ale vânturilor puternice din zilele de iarnă, când temperatura are fluctuaţii de până la 20 °C în cursul unei zile (amiaza +5 - 6 °C, noaptea -12 -15 °C).

Trandafirii cu trunchi pot fi protejaţi mai greu. Metoda aplecării trunchiului (implicit şi a coroanei) şi acoperirea acestora cu pământ este greoaie (mai ales la plantele în vârstă care au trunchiul îngroşat) şi necesită un volum mare de muncă, existând tot timpul pericolul ruperii şi deteriorării plantei.

Însăcuirea coroanei cu pânză de sac umplută lejer cu paie şi rigidizarea tulpinii faţă de par prin legare în 2-3 locuri este o metodă practică.

Nu folosiţi saci din polietilenă, deoarece nu permit aerisirea, iar în zilele însorite din februarie vor porni mugurii, care apoi pot degera.

Cultura pomilor fructiferi

Plantarea

Perioada de plantare coincide cu perioada repaosului vegetal, adică toamna între 20 octombrie – 20 noiembrie şi primăvara între 1 martie – 20 aprilie.

Distanţele de plantare uzuale pentru speciile de pomi fructiferi sunt următoarele:

Specia	Distanţa
	între rânduri (m)	pe rând (m)
măr/franc, cireş	6	5
păr, prun, cais, piersic, nectarin	5	4
măr/vegetativ, vişin	4	3

Înaintea plantării propriu-zise se sapă gropile la 50 x 50 x 50 cm şi se fasonează tulpina şi rădăcinile pomului.

Materialul săditor fasonat se introduce cu rădăcinile într-o mocirlă compusă din balegă proaspătă de bovine, pământ şi apă, în aşa fel încât fiecare ramificaţie să fie acoperită cu o peliculă fină din această compoziţie.

Pomul trebuie plantat la adâncimea la care a crescut în pepinieră, adică cu punctul de altoire aflat la 2-3 cm deasupra nivelului solului. Pe măsură ce se aşează pământ peste rădăcini, se efectuează tasarea prin călcare.

Odată cu plantarea, se administrează 10-15 kg gunoi de grajd fermentat în amestec cu pământul şi se udă cu 12-15 l apă. În final, se execută un bilon de protecţie de 20-25 cm. Când plantarea se face primăvara, bilonul va avea doar 12-15 cm înălţime.

Foarte important! La plantare nu folosiţi gunoi proaspăt sau îngrăşăminte chimice, deoarece compromiteţi prinderea plantei.

Lucrările de îngrijire

Considerăm cunoscute noţiunile de bază referitoare la lucrările mecanice ale solului, îngrăşare, udare şi tăieri şi de aceea acordăm atenţie deosebită tratamentelor fitosanitare, capitol neglijat sau considerat dificil pentru majoritatea pomicultorilor debutanţi.

În continuare facem referire la reţete minimale aplicate pomilor din jurul casei sau aflaţi în livezi mixte de diferite mărimi. Astfel se urmăreşte orientarea către grupele de insecto-fungicide, aflate în comerţ, care permit ca aceeaşi soluţie să poată fi folosită pentru cât mai multe specii de pomi existenţi în alcătuirea livezii. Primele două tratamente se aplică în timpul iernii (ianuarie, februarie) în zilele cu temperatura peste 3-4 °C. Se vor îmbăia prin stropire toate speciile de pomi fructiferi. Primul tratament se face cu unul din substanţele: Oleocarbetox, sau Carbetox, sau Polisulfură de bariu, iar al doilea tratament, la un interval de cel puţin 10 zile, cu Sulfat de cupru, fără var, în concentraţie de 3%.

În cursul vegetaţiei, recomandăm următoarele tratamente:

10-15 aprilie:	Captadin+Decis	toate speciile
25-30 aprilie:	Dithane+Sinoratox	toate speciile
10-15 mai:	Topsin+Mospilan	toate speciile
25-30 iunie:	Systhane (sau Bavistin) + Sinoratox	măr
	Dithane + Decis	păr, prun, cais, piersic, nectarin
5-10 iulie:	Topsin+Nissorum	măr, păr, prun
5-10 septembrie:	Zeamă bordeleză 1%	cais, piersic, nectarin, cireş, vişin

În tehnica stropitului manual recomandăm aplicarea tratamentului cât mai mult posibil pe dosul frunzelor prin atingerea tuturor zonelor aeriene ale plantei. Momentul optim al aplicării tratamentelor este înainte de masă până la ora 10-11, sau după masa între orele 18-20. În timpul preparării şi administrării soluţiilor pentru combatere, feriţi-vă de contactul cu acestea, nu consumaţi alimente şi nu fumaţi.

Cultura viţei de vie

Plantarea

Viţa de vie se plantează ori toamna înaintea îngheţurilor, ori primăvara în lunile martie – aprilie. În ambele cazuri se impune condiţia ca temperatura solului la adâncimea de 40 – 50 cm să înregistreze 7 – 10 grade Celsius.

Fasonarea şi mocirlirea sunt operaţii premergătoare plantării propriu – zise. Fasonarea constă în scurtarea cordiţei la 3 – 4 ochi (dacă sunt două cordiţe, una la 2 – 3 ochi, cealaltă la 1 ochi) şi a rădăcinilor bazale la 8 – 10 cm şi eliminarea rădăcinilor de la nodurile intermediare ale portaltoiului (dacă sunt).

Imediat după fasonare se face mocirlirea. Se introduc rădăcinile şi circa 15 cm din lungimea portaltoiului într-o mocirlă făcută din pământ argilos 2/3, balegă de vacă 1/3 şi apă, până la obţinerea unui terci gros ca smântâna, care să adere bine la rădăcini. Viţele mocirlite se repartizează la gropile deja săpate.
Distanţele de plantare uzuale sunt în funcţie de modul de conducere:

1,10 x 1,30 m	pe araci (pari)
1 x (1,5 – 2) m	pe spalier
(0,7 – 1 m) x (3 – 4 m)	pe boltă sau alte sisteme artistice

Pe direcţia rândului, de aceeaşi parte a pichetului şi la o distanţă de 5 – 6 cm de acesta, se fac cu cazmaua gropi adânci de 50 cm şi largi de 35 x 35 cm. La baza gropii dinspre pichet se realizează un muşuroi din pământ mărunţit pentru aşezarea rădăcinilor.

Viţele pregătite anterior se aşează vertical lângă peretele gropii dinspre pichet, în aşa fel încât rădăcinile să fie răsfirate uniform pe muşuroiul de pe fundul gropii. Punctul de altoire se potriveşte la 3 – 4 cm deasupra solului, pentru a preveni formarea ulterioară a rădăcinilor din altoi. Groapa se umple cu pământ reavăn până la 1/3, se tasează bine, fără a deplasa punctul de altoire. Apoi se introduce în groapă 1/3 mraniţă şi pământ în amestec şi se udă cu 10 – 15 litri apă. După infiltrarea apei, se acoperă groapa cu pământ mărunţit, fără să se mai taseze. În jurul cordiţei se face un muşuroi din pământ reavăn şi mărunţit.

Lucrările de îngrijire

Dezgropatul se face la începutul lunii mai. În viile tinere, până în anul 3 inclusiv, o lucrare foarte importantă este copcitul. De această lucrare este legată consolidarea plantelor. În primul an, copcitul se face de două ori: în iunie şi în august. Pentru executarea copcitului se face cu grijă o copcă (gaură) în jurul viţei. Cu un briceag sau cosor bine ascuţit se taie „în ras” toate rădăcinile date din altoi şi din partea superioară a portaltoiului, ca şi lăstarii porniţi din portaltoi. După primul copcit, muşuroiul se reface parţial, iar după cel de-al doilea, nu se mai reface.
Legatul lăstarilor se face când lăstarii au atins lungimea de 30 – 40 cm. Ei se leagă vertical de pichet, lucrarea repetându-se când lăstarii au ajuns la 80 cm lungime. Dacă este cazul, cu ocazia primului legat, se face un plivit, lăsând numai 2 – 3 lăstari la fiecare viţă.
Tratamentele de prevenire şi combatere a bolilor (mană, făinare, putregai cenuşiu) şi dăunătorilor (molia strugurilor, păianjenul roşu comun, băşicarea) se pot face conform indicaţiilor de mai jos:

Boala / dăunătorul	Substanţele de combatere	Observaţii
Mana	Piatră vânătă, sau Dithane, sau Captadin, sau Ridomil Gold	4 – 5 tratamente anuale *pentru soiuri rezistente: la nevoie 1 – 2 tratamente
Făinarea	Sulf muiabil, sau Kumulus, sau Topsin, sau Tilt, sau Bavistin	3 – 4 tratamente anuale *pentru soiuri rezistente: la nevoie 1 tratament
Putregaiul cenuşiu	Topsin, sau Euparen Multi, sau Rovral	1 – 2 tratamente cu 6, apoi 4 săptămâni înainte de recoltare *pentru soiuri rezistente: nu e cazul
Moliile strugurilor	Decis, sau Karate	la nevoie 1 – 2 tratamente
Acarianul roşu	Neoron, sau Omite, sau Talstar, sau Mitac	la nevoie 1 – 2 tratamente
Erinoza (băşicarea)	Kelthane, sau Mitigan, sau Reldan	la nevoie 1 tratament

În cazul repetării tratamentului fitosanitar, se recomandă folosirea în alternanţă a substanţelor de combatere.
Enumerăm câteva soiuri de struguri de masă rezistente la boli: Palatina, Esther, Nero, Muscat de Pölöske, Perlă de Zala, Thereza, Moldova, etc.
Tăierea reprezintă o lucrare importantă în cursul perioadei de repaus (tăiere în uscat) prin care se reglează încărcarea medie de 15 – 17 ochi pe metru pătrat. Prin operaţiile în verde (ciupit, copilit, cârnit, desfrunzit parţial) se influenţează latura calitativă a producţiei. Numărul de inflorescenţe lăsate pe butuc în funcţie de mărimea strugurilor corespunzătoare unor soiuri uzuale sunt:

Număr inflorescenţe pe butuc	Mărimea strugurilor	Observaţii
14 – 16	Foarte mari: 300 – 500 g	Splendid, Victoria, Thereza, Napoca, Moldova, etc.
25 – 26	Mari: 200 – 300 g	Muscat de Hamburg, Palatina, Nero, Muscat de Pölöske, etc.
30 – 32	Mici : 100 – 200 g	Perlă de Csaba, Chasselas doré

Protejarea viţelor pe timpul iernii se face indiferent de zona de cultură prin muşuroire până la nivelul ochilor 5 – 6 de la baza coardelor, sau prin imobilizare faţă de sistemul de susţinere în cazul soiurilor cu rezistenţă deosebită la ger (ex.: Palatina, Thereza, Nero, Muscat de Pölöske).

Cultura arbuştilor fructiferi

Cerinţe faţă de condiţiile de mediu

Coacăz Joşta Agriş	Zone colinare şi premontane 300 – 800 m altitudine	- climat umed şi răcoros - precipitaţii anuale între 700 şi 800 mm - iarna rezistă până la  – 32 °C
Zmeur	Zone colinare şi premontane 200 – 800 m altitudine	- nu suportă căldurile mari de vară - iarna rezistă până la -20-25 °C
Zmeur-mur Mur		- rezistenţă sporită la secetă - iarna rezistă până la -15-20 °C
Afin	Zone colinare şi premontane 400 – 800 m altitudine	- Atenţie: necesită soluri acide cu pH 4-6. Corectarea pH-lui se face prin folosirea turbei acide, rumeguşului de conifere sau sulfatului de amoniu - cerinţe deosebite faţă de umiditatea din sol (800 – 1000 mm precipitaţii pe an) şi cea atmosferică

Plantarea

	Distanţe de plantare		Fasonarea plantelor
	între plante	între rânduri	tufă	trunchi
Coacăz, Agriş	1,2 m	2,5 – 3 m	15 – 20 cm	10 – 15 cm
Joşta	1,5 m	3 – 3,5 m
Zmeur	0,7 m	1,5 – 2 m	25 – 30 cm	-
Zmeur-mur	1,2 m	2 – 2,5 m	10 – 15 cm
Mur	1,5 m	3 – 3,5 m
Afin	0,8 m	1,5 – 2 m	20 – 25 cm

Lucrările de îngrijire

	Tufă	Gard fructifer (spalier)	Cu trunchi
Coacăz Joşta	- se lasă 8 – 10 tulpini - tulpinile mai bătrâne de 4 ani se suprimă - tăierea de rodire constă în scurtarea la 20 – 30 cm a ramurilor laterale	- se utilizează 3 nivele - se lasă 5 – 6 tulpini care nu se scurtează, decât peste 1,70 m - ramurile laterale se scurtează la 15-20 cm	- tutorele (parul) să fie bătut în pământ astfel ca să fie cu 4-5 cm sub punctul de altoire (de unde pornesc ramurile de coroană) - se elimină de la bază lăstarii sălbatici din portaltoi (din rădăcini sau de pe trunchi) lucru valabil şi în cazul plantelor altoite în trunchi scund de 20 cm şi cultivate în sistem tufă
Agriş	- se lasă 5 – 6 tulpini - se răresc şi se scurtează ramificaţiile laterale
Zmeur	- se lasă 6 – 7 tulpini, care se scurtează în primăvara următoare la 80–100 cm, concomitent cu îndepărtarea celor uscaţi de 2 ani - plivitul lăstarilor din rizomi, pe măsură ce apar		-
Zmeur-mur Mur	-	- se lasă 3 – 4 tulpini care se scurtează la 1,5 – 2,5 m - ramurile laterale se taie la 25 – 30 cm	-
Afin	- se lasă 10 – 12 tulpini - se elimină tulpinile de 4 – 5 ani	-	-

 
Tratamentele fitosanitare din cursul vegetaţiei se fac doar la nevoie: la coacăz şi agriş împotriva afidelor (păduchi verzi sau negri) cu Mospilan sau Calypso sau Decis iar împotriva făinării la agriş (la soiuri rezistente nu e cazul) cu Tilt sau Topsin sau Euparen Multi.